Marirea Sanilor

Interventia chirurgicala de marire a sanilor...

Rinocorectia

Este interventia chirurgicala de modificare a...

Marire Buze

Scopul acestei operatii este marirea volumului...

Lipoaspiratia

Este interventia chirurgicala de modelare a...

Clinica Dr Silviu Marinescu

Lipofilling

Lipofilling

 

Reprezinta metoda de umplere cu grasime proprie a santurilor sau depresiunilor de la orice nivel al corpului. Este o metoda foarte apreciata a chirurgiei estetice, deoarece nu lasa cicatrici. Presupune o manopera chirurgicala delicata, practicata in doi timpi operatori: primul presupune recoltarea grasimii proprii, cu ajutorul unor canule subtiri, din zone cu grasime usor de recoltat si de buna calitate (abdomen inferior, flancuri). Grasimea recoltata se decanteaza si se prepara pentru cel de-al doilea timp operator, injectarea. Pentru a asigura o distributie uniforma a grasimii in zona de injectat, in prealabil aceasta trebuie pregatita (se creeaza o retea de tuneluri care sa permita raspandirea uniforma a grasimii). Cu ajutorul unei canule de injectat, se umple cu grasimea recoltata zona/zonele marcate prin desenul preoperator. Ceea ce este important de stiut este faptul ca grasimea transplantata liber sufera un proces natural de resorbtie, astfel incat pentru obtinerea unei umpleri corespunzatoare, este nevoie de o supracorectie, deci de o injectare in exces. Resorbtia este diferita in functie de zona, fiind mai mare la fata si mai mica in trenul inferior, de aceea si supracorectia trebuie sa fie diferita. Deci trebuie acceptata o perioada de cateva zile in care zonele injectate sunt mai tumefiate pentru ca rezultatul final sa fie cel scontat.

Lipofillingul este indicat pentru:

- reintinerirea fetei – prin injectarea pometilor, a santurilor nazo-labiale, a altor riduri de expresie
- marirea volumului buzelor
- marirea feselor (concomitent cu o lipoaspiratie in care se pot elimina depozite adipoase din alte zone)
- ingrosarea gambelor hipotrofice
- ingrosarea organului genital masculin, etc
- umplerea unor depresiuni la orice nivel al corpului (depresiuni dupa o lipoaspiratie anterioara, cicatrici posttraumatice infundate, defecte de parti moi)
Este deci o metoda relativ facila si cu rezultate bune, care folosita acolo unde trebuie, poate determina rezultate foarte bune.

Tesutul adipos este un material excelent pentru umplerea ridurilor profunde sau inlocuirea tesuturilor absente, cu rezultate pe termen lung foarte bune si risc minim pentru pacienti. Grasimea se aplica ori de cate ori este necesara o cantitate mare de material de umplere – santuri nazolabiale, fata, “cercuri” in jurul ochilor, spatii deasupra pleoapelor superioare, sprancenelor si buzelor. Poate fi utilizata si pentru intinerirea dorsului mainilor. Este perfecta pentru umplerea defectelor cicatriciale, si prin aducerea suplimentara de tesut grasos care constituie si o sursa de hormoni feminini, se poate produce si o ameliorare a calitatii pielii (ca efect secundar).

Pregatirea preoperatorie

Procedura nu necesita o pregatire speciala. Se poate efectua cu anestezie locala, eventual potentata intravenos la nevoie.

Procedura

Colectarea grasimii si prepararea ei dureaza circa o ora, aplicarea ei dureaza numai 10-20 de minute. Colectarea tesutului adipos este facuta sub anestezie locala. Grasimea se spala, centrifugheaza si se congeleaza pentru o utilizare ulterioara. Poate fi stocata pentru circa un an si injectata la anumite intervale de timp, conform necesitatilor.

Postoperator

Absorbtia partiala are loc intotdeauna dupa aplicare, de aceea in general se face o supracorectie a zonelor respective. Pentru a obtine rezultatele ideale, pot fi necesare 2- 3 sedinte, repetate la un interval variabil, in functie de rata de resorbtie (de la cateva luni la 1 an). Distructia tisulara evolueaza lent, in mod egal cu resorbtia naturala a tesuturilor adiacente, asfel incat efectul de umplere poate dura cativa ani. Au fost descrise doar complicatii minime, ca inflamatie usoara la locul de aplicare sau disolutia grasimii. Nu au fost descrise efecte adverse pe termen lung.

 

Articol scris de catre Dr Marinescu Silviu Adrian

Mai multe din această categorie: « Lipoaspiratia Lipectomia »
sus